Mergi la continut

Kia atinge o cotă de piață de 5.2% în Europa, pe măsură ce vânzările continuă să crească


- Cota de piață Kia a crescut de la 4%, în aceeași perioadă a anului trecut, la 5,2%
- În total, Kia a vândut 372.729 unități în Europa până la sfârșitul lunii august, o creștere de 12.4% față de aceeași perioadă a anului trecut
- Performanța Kia contrastează cu piața auto europeană în ansamblu, care s-a diminuat cu 11.9%
- Rezultatele solide s-au datorat gamei extinsă de automobile electrificate



Frankfurt | 16 septembrie 2022 - Cifrele publicate astăzi de ACEA (European Automobile Manufacturers’ Association)* indică faptul că cota de piață Kia în Europa a urcat la o valoare impresionantă de 5.2% în primele opt luni ale anului 2022, în creștere de la 4% în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea vine pe măsură ce Kia continuă să atragă clienți prin gama sa în creștere de automobile electrificate premiate.

Înmatriculările Kia pe piețele UE, EFTA și Marea Britanie au atins până la sfârșitul lunii august 372.729 unități, o creștere semnificativă de 12.4% față de aceeași perioadă a anului trecut, când marca a vândut 331.624 unități. Aceste rezultate sunt în contrast puternic cu piața auto europeană, care s-a contractat cu 11.9%, reprezentând aproape 6 milioane de autoturisme noi vândute.

De asemenea, ultimele rezultate ACEA evidențiază o lună iulie deosebit de solidă pentru Kia, cu vânzări de 45.238 unități, ceea ce reprezintă o cotă de piață de 5.2%, în creștere de la 4,6% în anul precedent. Iulie a fost, de asemenea, prima lună în care Hyundai Motor Group, compania-mamă a mărcii Kia, s-a clasat pe locul al treilea din punctul de vedere al vânzărilor totale de automobile în Europa.

Jason Jeong, Președintele Kia Europa, a comentat: „Piața auto internațională continuă să se confrunte cu provocări semnificative, inclusiv lipsa continuă de componente și cererea consumatorilor care este afectată de creșterea costului nivelului de trai, dar Kia continuă să înregistreze rezultate de vânzări impresionante. Linia noastră excepțională de produse, care include o gamă tot mai mare de modele electrificate premiate, ne oferă o poziție bună pe măsură ce mai mulți consumatori europeni caută soluții de mobilitate sustenabilă, care sunt atât eficiente, captivante și adaptate nevoilor lor.”

La începutul acestui an, Kia a lansat noul său model Niro, o soluție fără compromisuri pentru cei care caută un crossover eco compact, elegant și practic. Disponibil în configurații hybrid electric (HEV), plug-in hybrid (PHEV) și 100% electric (EV), noul Niro este o alegere ideală pentru cei care doresc să reducă costurile de întreținere a automobilului lor. În timp ce modelele HEV și PHEV sunt dotate cu motorul pe benzină Kia Smartstream GDI de 1.6 litri, extrem de eficient, modelul Niro EV oferă o autonomie 100% electrică de până la 460 km (conform ciclului WLTP, combinat).

*Sursa: ACEA, țările UE + EFTA + UK


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Corporation
Kia (www.kia.com) este o marcă globală de mobilitate cu viziunea de a crea soluții durabile de mobilitate pentru consumatori, comunități și societăți din întreaga lume. Fondată în 1944, compania Kia a oferit soluții de mobilitate pentru mai bine de 75 de ani. Cu 52.000 de angajați în întreaga lume, o prezență în peste 190 de piețe și unități de producție în șase țări, compania vinde astăzi aproximativ trei milioane de automobile pe an. Kia este în fruntea popularizării automobilelor electrificate și electrice cu baterie și dezvoltă o gamă tot mai mare de servicii de mobilitate, încurajând milioane de oameni din întreaga lume să exploreze cele mai bune modalități de a se deplasa. Sloganul de marcă al companiei - ‘Movement that inspires’ - reflectă angajamentul Kia de a inspira consumatorii prin produsele și serviciile sale.

Pentru mai multe informații despre Kia Corporation și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.


Despre Kia Europe
Kia Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 39 de piețe de comercializare din Europa și zona Caucaz.