(K)ia (A)sistenta (R)utiera

1.Depanare
În cazul imobilizării autoturismului la domiciliu sau în trafic, se vor furniza servicii de bază la locul imobilizării pentru situații ușor reparabile, dacă situația nu necesită cunoștințe speciale (ex. baterie slabă, lipsă combustibil, pană de cauciuc etc.) si nu sunt restricții legale (de garanție sau geografice). Programul de asistență rutieră acoperă exclusiv serviciile de depanare nu și materialele sau piesele folosite și necesare repunerii în funcțiune a autoturismului respectiv.

2.Tractare

În cazul în care vehiculul nu poate fi mobilizat pe loc, acesta va fi transportat cu ajutorul unui vehicul de recuperare la cel mai apropiat service autorizat KIA.


3.Depozitare/Parcare

În cazul în care cel mai apropiat service autorizat KIA este în afara orelor de program (weekend, noapte s.a.) vehiculul va fi transportat într-un loc de parcare securizat urmând să fie transportat la cel mai apropiat service autorizat KIA în dimineața următoarei zile de lucru.
Taxele de parcare sunt acoperite pentru max. 3 zile calendaristice.


4.Masina de schimb*
În cazul în care vehiculul imobilizat nu poate fi reparat în aceeași zi, se va organiza o mașină de schimb de categorie similară, pentru o perioadă de max. 3 zile. Programul de asistență rutieră acoperă exclusiv rata chiriei zilnice și cheltuielile pentru drop-off (predarea autovehiculului închiriat în altă localitate decât cea de origine) în valoare maximă de 500 EUR. Restul cheltuielilor (ex. combustibil, asigurări, garanții etc.) reprezintă obligativitatea beneficiarului.


5.Hotel*
Se va organiza si acoperi cazarea beneficiarilor pentru max. 3 nopți la un hotel de max. 3 stele în apropierea service-ului, dacă vehiculul nu poate fi reparat in aceeași zi și se află la o distanță mai mare de 50 km de domiciliul beneficiarului. Sunt acoperite exclusiv cheltuielile de cazare, exceptând oricare alte cheltuieli (ex. minibar, servicii suplimentare, stricăciuni etc.).


6.Continuarea calatoriei*
Se va organiza continuarea călătoriei beneficiarilor la domiciliu sau până la destinația inițială pe cale feroviară, rutieră sau dacă durata călătoriei durează mai mult de 12 ore, pe cale aeriană, dacă vehiculul acoperit de Serviciul de asistență rutieră nu poate fi reparat în aceeași zi și se află la o distanță mai mare de 50 km de domiciliul beneficiarului.


7.Procurarea pieselor de schimb
În cazul în care vehiculul se defectează în afara țării de rezidență a beneficiarului, iar piesele necesare funcționării vehiculului nu sunt disponibile pe plan local, se oferă asistență în localizarea și procurarea pieselor de schimb din străinătate (costurile de livrare sunt acoperite, dar nu și costul piesei și taxele vamale).


8.Transmitere mesaje urgente
Consultanță tehnică privind vehiculul, precum și informații privind localizarea dealerilor KIA vor fi furnizate la cerere. Mesajele urgente vor fi de asemenea transmise familiei, prietenilor sau colegilor de lucru, în caz de avariere, furt sau accident.


9.Monitorizarea reparatiilor
În cazul în care vehiculul avariat trebuie să fie reparat într-un service, se va monitoriza rapid, continuu și corespunzător întregul proces desfășurat în cadrul atelierului.


10.Monitorizarea livrarii pieselor
După stabilirea diagnosticului se va urmări derularea procesului de efectuare a reparațiilor, inclusiv livrarea pieselor de schimb, beneficiarul fiind informat în legătură cu procesul de reparare și cu eventualele întârzieri.


*Observatii:
1. Se poate alege doar unul din serviciile oferite la pct. 4,5,6.

2. Tarif achizitionare serviciu KAR:
- 350 lei (TVA inclus)/3 ani